Decizia CCR nr. 94/2026Punctul 35
Punctul 35
35. Nu pot fi reținute nici criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la prevederile art. 29 și 30 din Constituție și care vizează stabilirea unui drept exclusiv al cultelor asupra modalităților religioase de cinstire a anumitor persoane, drept introdus prin art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 489/2006. Din formularea acestor critici nu se poate deduce în mod rezonabil dacă autorul sesizării are în vedere chiar reglementarea acestui drept material, caracterul său exclusiv, modalitatea de punere în aplicare sau întinderea sferei de reglementare a textului legal menționat, iar complinirea acestor critici în sensul arătat ar echivala cu un control al Curții exercitat din oficiu, nepermis însă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011 și Decizia nr. 767 din 18 decembrie 2014). ...
Sursa oficială ↗