Decizia CCR nr. 580/2012Paragraful 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.05.2012
Paragraful 26
De asemenea, Curtea a reţinut că, "potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravenţională ca sancţiune de drept administrativ, şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. Ţinând cont de acest cadru general, reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, legiuitorul a prevăzut, prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, obligaţia plăţii unui tarif de despăgubire fix, pe categorii de autovehicule, în sarcina utilizatorilor români şi străini ai reţelei de drumuri naţionale din România ce se află în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România".
Sursa oficială ↗