Decizia CCR nr. 651/2012Paragraful 22

Curtea a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravenţională ca sancţiune de drept administrativ, şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. Ţinând cont de acest cadru general, reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, legiuitorul a prevăzut, prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, obligaţia plăţii unui tarif de despăgubire fix, pe categorii de autovehicule, în sarcina utilizatorilor români şi străini ai reţelei de drumuri naţionale din România ce se află în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Curtea reţine că, în concepţia actului normativ criticat, utilizatorul a săvârşit o faptă ilicită (folosirea drumului naţional fără rovinietă), prin care a cauzat un prejudiciu reţelei de drumuri naţionale prin uzarea şi degradarea acestora şi, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acţiunii de folosire a drumurilor naţionale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârşită de utilizator.