Decizia CCR nr. 673/2012Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.06.2012 · dosar 6.594/200/2011
Paragraful 18
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecinţă a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea reţelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca urmare a uzării şi degradării reţelei de drumuri naţionale şi, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acţiunii de folosire a drumurilor naţionale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârşită de utilizator. Valoarea prejudiciului suferit este stabilită în cuantum fix, în funcţie de categoria autovehiculului, pentru a se evita o probatio diabolica în sarcina administratorului drumului naţional, în caz contrar, acesta fiind pus în situaţia de a demonstra în instanţă potrivit principiului onus probandi incumbit actori prejudiciul suferit, aspect care este imposibil de determinat în cazuri individuale, ca urmare a multitudinii de elemente variabile ce intervin în această apreciere. De aceea, pentru a echilibra poziţia părţilor din acest raport procesual, legiuitorul a recurs la prezumarea unui prejudiciu fix, determinat, pentru acoperirea căruia este datorat tariful de despăgubire.
Sursa oficială ↗