Decizia CCR nr. 94/2026Punctul 62

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.02.2026 · dosar 3.380A/2025
Punctul 62
62. Pe de altă parte, într-o altă speță, soluționată prin Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014, legea criticată fusese adoptată de ambele Camere ale Parlamentului ca lege organică, forma legii trimisă Monitorului Oficial al României spre publicare prevedea de asemenea că aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, cu toate acestea, legea criticată a fost publicată cu mențiunea adoptării ei cu respectarea art. 76 alin. (2) din Constituție, deci ca lege ordinară. Curtea Constituțională a respins criticile și a reținut că pentru calificarea unei legi ca fiind organică sau ordinară nu este determinantă mențiunea făcută în Monitorul Oficial al României în care se publică legea, cu privire la condițiile în care aceasta a fost adoptată, fiind mai importantă mențiunea cu care legea a fost trimisă spre publicare și care confirmă majoritatea de voturi înregistrată la data votului final asupra legii. Pe de altă parte, îndeplinirea cerințelor constituționale referitoare la legiferare trebuie raportată la conținutul normativ al legii la data adoptării ei și la numărul de voturi favorabile exprimate (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010, Decizia nr. 702 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Decizia nr. 963 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2008, și Decizia nr. 1.072 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009). ...
Sursa oficială ↗