Decizia CCR nr. 570/2012Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.05.2012 · dosar 16.230/211/2006
Paragraful 14
Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 sunt neconstituţionale. În acest sens, apreciază că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 în măsura în care imobilul din prezenta cauză nu se mai află în proprietatea statului, ci constituie obiect al dreptului de proprietate privată, situaţie în care Guvernul nu poate să dispună prin ordonanţă de urgenţă de acest bun. Totodată, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 234 din 20 decembrie 1999, că într-un stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituţie, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispoziţiilor constituţionale şi obligaţiilor ce decurg din tratatele şi documentele internaţionale pe care statul român şi le-a asumat şi a căror respectare este obligatorie, conform art. 11 şi 20 din Constituţie.
Sursa oficială ↗