Decizia CCR nr. 95/2026Punctul 32
Punctul 32
32. În sensul temeiniciei sesizării se arată că informațiile privind sănătatea persoanei intră în noțiunea de viață privată și reprezintă, prin urmare, un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituție, consacrate în egală măsură și în art. 8 din Convenție. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie. Pe de altă parte, dreptul la viața familială nu are caracter absolut, exercițiul acestuia putând fi restrâns, potrivit art. 53 din Legea fundamentală, prin lege. Însă principiul proporționalității impune ca restrângerea exercițiului acestui drept să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor legitime, fiind de preferat ca, atunci când este posibilă alegerea dintre mai multe măsuri adecvate, să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate să nu fie disproporționate în raport cu scopurile vizate. Drepturile individuale nu pot fi exercitate in absurdum, ci pot constitui obiectul unor restrângeri care sunt justificate în funcție de scopul urmărit. ...
Sursa oficială ↗