Decizia CCR nr. 517/2012Paragraful 9
Paragraful 9
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat a fost interpretat de către instanţele de judecată ca realizând o abrogare implicită a prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. Or, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nu mai există temei legal pentru a opera abrogarea implicită, dispoziţiile art. 62 şi 63 din Legea nr. 24/2000 reglementând în mod imperativ abrogarea expresă directă, enumerarea datelor de identificare a tuturor actelor normative vizate. Prin urmare, prevederile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii trebuie interpretate prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin. (2) şi art. 15 din Legea nr. 24/2000 . În opinia autorului excepţiei, orice altă interpretare este contrară jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia legiuitorul are obligaţia elaborării unor dispoziţii legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ şi să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale. Se susţine că, prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti diferite asupra aceleiaşi probleme de drept este încălcat art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sursa oficială ↗