Decizia CCR nr. 95/2026Punctul 74

74. În concluzie, nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate de autorul obiecției potrivit cărora prelucrarea și stocarea datelor de identificare ale persoanei și a datelor privind starea de sănătate reprezintă măsuri care devin disproporționate prin pierderea caracterului necesar odată cu vindecarea persoanei vizate. Măsura criticată se justifică prin însăși scopul urmărit, precizat expres atât în cuprinsul actului normativ intern [art. V alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2020, modificat prin art. II din Ordonanța Guvernului nr. 7/2025], cât și, la nivel general, într-unul de drept al Uniunii Europene [art. 17 alin. (3) lit. c) și d) și art. 89 din GDPR]. Scopul acestor măsuri servește, așa cum s-a arătat mai sus, unor rațiuni de importanță majoră, și anume securității sanitare, privită ca ansamblu complex de acțiuni necesare - de supraveghere, monitorizare, raportare, analiză și statistică a bolilor transmisibile - pentru ca statul să fie apt de un răspuns rapid și adecvat în exercitarea obligației sale pozitive stabilite în art. 34 alin. (2) din Constituție, de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, dimensiune pe care, de altfel, nici autorul sesizării nu o neagă. Imperativul prevenției, al monitorizării și al colaborării în spațiul Uniunii Europene prin modalități eficiente, moderne și dinamice este impus de însăși dimensiunea fundamentală a dreptului persoanei la protecția sănătății, stipulat în art. 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, sens în care la nivelul Uniunii Europene se manifestă o preocupare constantă prin elaborarea de politici și acțiuni complexe, detaliate și dinamice, cu direcții și măsuri comune obligatorii pentru toate statele membre. Aceste măsuri se justifică prin prisma scopului urmărit și nu pot fi privite, în sine, ca fiind contrare dreptului la viață privată și nici ca lezând demnitatea umană, ci ca măsuri necesare, constituind obiectul unor limitări legitime ale drepturilor și libertăților fundamentale. Fără aceste derogări, întreaga politică de securitate sanitară europeană și, implicit, națională ar fi pur teoretică și deci ineficientă. De altfel, art. 5 lit. b) teza a doua din GDPR precizează în mod expres regula potrivit căreia prelucrarea ulterioară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice nu este considerată incompatibilă cu scopurile inițiale, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1) („limitări legate de scop“). Prin urmare, fiind vorba de derogări ope legis, permise de dreptul Uniunii Europene și direct aplicabile dreptului intern prin prisma art. 148 alin. (2) din Constituție, nu poate fi adusă în discuție efectuarea unui test de proporționalitate, așa cum sugerează autorul obiecției de neconstituționalitate, Curtea neavând competență în acest sens. ...