Decizia CCR nr. 515/2012Paragraful 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.05.2012 · dosar 4.497/285/2011
Paragraful 17
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 489 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63^1 din Codul penal, statuând că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită şi ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. Or, felurile şi întinderea pedepselor principale ce pot fi aplicate în materie penală sunt, în virtutea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, o creaţie a legiuitorului şi este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile şi sfera de incidenţă, ci şi limitele acestora, care presupune, între altele, şi posibilitatea înlocuirii.
Sursa oficială ↗