Decizia ÎCCJ nr. 72/2021 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului
11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 3 februarie 2020 cu nr. 18.070/3/2020, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B și C, obligarea pârâților la acordarea indemnizației de grad pentru trecut, prin raportare la ultimii trei ani, în temeiul art. 127 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic; acordarea indemnizației de grad profesional și pentru viitor până la încetarea raportului de muncă; acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale până la încasarea efectivă a sumelor datorate, în temeiul art. 1.535 din Codul civil, și constatarea nelegalității răspunsurilor la plângerile prealabile emise de către B și C. ...
12. Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 3.243 din 23 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. ...
13. Prin Sentința civilă nr. 1.155 din 19 noiembrie 2020, Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâții să acorde reclamantului drepturile salariale reprezentate de indemnizația de grad profesional, pentru viitor, precum și pentru trecut pentru ultimii trei ani și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă drepturilor salariale reprezentate de indemnizația de grad profesional calculată până la data plății efective, respingând în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. ...
14. În motivare s-a reținut că, deși prin dispozițiile menționate s-a prevăzut acordarea indemnizației de grad prin hotărâre a Guvernului, nu a fost emis un astfel de act, până în anul 2019, când, prin art. I pct. 17 [corespunzător art. 22 alin. (3) -(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000] din Legea nr. 234/2019, s-a prevăzut că
(3) Sumele necesare pentru acordarea indemnizației de grad profesional prevăzute la alin. (2) se calculează, anual, prin înmulțirea valorii salariului minim brut garantat în plată la nivel național cu coeficientul k prevăzut pentru fiecare grad și pentru fiecare gradație.
(4) Valorile coeficientului k sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(5) Sumele necesare pentru acordarea indemnizației de grad profesional prevăzute la alin. (2) se asigură de către angajator din bugetul propriu.
(6) În situația în care personalul silvic se află în raporturi de muncă cu două sau mai multe entități din cele prevăzute la art. 2, beneficiază de o singură indemnizație de grad profesional care se acordă de angajatorul la care are funcția de bază. ...
15. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pârâții ar fi acordat reclamantului indemnizația de grad solicitată prin cererea de chemare în judecată, deși aveau această obligație legală încă din anul 2017, conform prevederilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. ...
16. Deși legea menționată a prevăzut temeiul legal primar pentru adoptarea hotărârii Guvernului prin care să se stabilească indemnizațiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și subunitățile teritoriale ale acesteia, conform prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituția României și ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 24/2000), pârâtul B nu și-a îndeplinit obligația legală, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, de a iniția și a supune spre aprobare Guvernului hotărârea de stabilire a indemnizațiilor de grad menționate. ...
17. De asemenea, nici după ce această indemnizație a fost reglementată doar la nivel primar, prin Legea nr. 234/2019, pârâții nu au acordat-o, iar prin întâmpinarea formulată, pârâta C a invocat faptul că ordonatorul principal de credite nu a alocat sumele necesare pentru plata indemnizației de grad. ...
18. Având în vedere că indemnizația de grad profesional a fost prevăzută de lege a fi acordată personalului silvic din care face parte și reclamantul, iar pârâții nu au întreprins demersurile necesare și nu au acordat efectiv această indemnizație, tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată. ...
19. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții B și C, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea acestora și casarea hotărârii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. ...
20. În cadrul soluționării căii de atac s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări. ... ...
Sursa oficială ↗