Decizia CCR nr. 476/2012Paragraful 26

II. Referitor la prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, sintagma "demnitatea şi onoarea [...] instituţiilor publice" a mai fost supusă controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de o critică identică. Astfel, prin Decizia nr. 74 din 7 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 26 aprilie 2002, Curtea, respingând ca ne întemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 [actualul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată], a statuat că faptele prevăzute de textul de lege criticat nu sunt fapte contra persoanelor, ci contra normelor de convieţuire socială, contra ordinii şi liniştii publice. Asemenea fapte constituie infracţiuni în sistemele de drept penal în care contravenţiile sunt incluse printre infracţiuni. În sistemul nostru, faptele menţionate în textul criticat constituie contravenţii dacă, fiind săvârşite în public, sunt de natură să producă vreuna dintre consecinţele prevăzute de lege. Chiar dacă textul cuprinde unele impreciziuni de redactare, atunci când se referă la posibilitatea ca manifestările reprobabile menţionate să lezeze demnitatea instituţiilor publice, nu se poate susţine că dispoziţia legii ar fi neconstituţională. Astfel, deşi alin. (6) al art. 30 din Constituţie are în vedere limitele exercitării libertăţii de exprimare - aceasta neputând să prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria imagine -, textul constituţional menţionat are, coroborat cu alte prevederi constituţionale, efectul de a consacra un drept constituţional cu o identitate de sine stătătoare şi deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. Acest text constituţional este în deplină concordanţă cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". Ordinea şi liniştea publică implică atitudinea respectuoasă şi decentă faţă de instituţiile publice, iar argumentele pe care autorul excepţiei încearcă să le impună prin invocarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituţie, şi anume că astfel de manifestări antisociale ar putea fi îngăduite faţă de instituţiile publice, nu pot fi acceptate.