Decizia ÎCCJ nr. 72/2021 (HP)Punctul IV

IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 21. Prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere a constatat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute cumulativ în art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 22. Astfel, litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, cererea fiind adresată Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanță învestită cu soluționarea căii de atac a recursului, urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care este definitivă. ... 23. De asemenea, cauza care face obiectul judecății în recurs se află în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Ploiești, învestit să o soluționeze; litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de către Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ceea ce conferă competență Curții de Apel Ploiești să judece în ultimă instanță calea de atac exercitată. ... 24. Este îndeplinită și condiția referitoare la relația dintre dezlegarea dată chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, astfel cum a fost interpretată această condiție. Astfel, interpretarea ce urmează să fie dată de către instanța supremă vizează direct fondul cauzei prin prisma cererii reclamantului de a i se acorda aceste drepturi și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019. ... 25. Pentru a putea face obiectul sesizării instanței supreme, chestiunea de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalități diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situațiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare sau a devenit caduc. ... 26. Mai mult, nu este suficientă formularea unei simple întrebări privitoare la interpretarea unui text de lege, ci este obligatoriu a se indica în concret ce neclarități împiedică aplicarea acestuia. ... 27. Referitor la aspectul ca asupra problemei să nu fi statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în doctrină s-a subliniat importanța distingerii asupra contextului în care s-a pronunțat aceasta, în sensul că pronunțarea asupra unei chestiuni de drept printr-o decizie de speță nu poate echivala cu o „statuare“, întrucât există premisele ca mai multe completuri ale instanței supreme să dea soluții diferite în legătură cu aceeași problemă. Ca atare, pentru a fi îndeplinită condiția, se impune ca dezlegarea dată chestiunii de drept să nu fi fost deja tranșată printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. ... 28. Per a contrario, în ipoteza în care instanța supremă a pronunțat în privința problemei de drept un număr însemnat de decizii de speță, care să indice existența unei jurisprudențe constante, este improbabilă îndeplinirea condiției privind lipsa statuării și, în cele mai multe cazuri, și cea a noutății. ... ...