Decizia CCR nr. 477/2012Paragraful 27

II. Referitor la dispoziţiile art. 228 alin. 6 din Codul de procedură penală, acestea nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, întrucât, pe de o parte, în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală şi îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea respectivă, nu se impune o nouă motivare a rezoluţiei, tocmai pentru că argumentele prezentate de organul de cercetare penală au fost apreciate de procuror ca valabile şi suficiente, în caz contrar ele fiind suplimentate de acesta din urmă, iar, pe de altă parte, în procedura plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul, potrivit art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, are deplina libertate de a demonstra nelegalitatea actului atacat în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv înscrisuri noi. Prin urmare, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, întrucât, la soluţionarea plângerii, judecătorul verifică legalitatea rezoluţiei atacate tocmai pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea rezoluţiei, inclusiv motivarea propunerii organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale.