Decizia CCR nr. 477/2012Paragraful 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.05.2012 · dosar 113/205/2011
Paragraful 12
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile din Codul de procedură penală criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât, pe de o parte, în situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale, motivarea rezoluţiei este facultativă, iar, pe de altă parte, soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac. Astfel, arată că lipsa motivării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale creează discriminare şi înlătură egalitatea de arme în momentul în care persoana interesată atacă rezoluţia în faţa judecătorului, petentul neavând posibilitatea de a-şi evalua şansele de succes şi nici de a evidenţia în instanţă actele şi faptele care au fost sau nu au fost luate în considerare de procuror. Totodată, susţine că o lege nu poate elimina căile de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci poate doar să stabilească modul în careaceste căi de atac pot fi exercitate. Consideră că, în condiţiile garantării dreptului la două grade de jurisdicţie pentru dovedirea nevinovăţiei în materie penală, s-ar crea o discriminare dacă persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii poate apela la un singur grad de jurisdicţie în atacarea actului de netrimitere în judecată al procurorului. În fine, autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, arătând că procesul a început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Sursa oficială ↗