Decizia CCR nr. 363/2013Paragraful 48

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Arată că, în cazul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, accesul la justiţie este asigurat prin aceea că persoanei vătămate i se recunoaşte dreptul de a se adresa cu plângere instanţei de judecată, contestând legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Mai arată că principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală îşi găseşte aplicare numai atunci când obiectul judecăţii îl formează raportul penal de conflict. Având în vedere că obiectul judecăţii în cazul plângerii formulate potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală îl constituie legalitatea şi temeinicia actului procurorului de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, acestei proceduri nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul căruia "Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară". În ceea ce priveşte dreptul la apărare, acesta presupune, în sensul său larg, posibilitatea părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condiţiile legii. Dreptul la apărare, pe de o parte, nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege şi, pe de altă parte, nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicţie fără să ţină seama de natura şi obiectul cauzelor, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, consideră că prevederile art. 51 şi 52 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.