Decizia CCR nr. 455/2013Paragraful 30

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în cazul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, accesul la justiţie este asigurat prin aceea că persoanei vătămate i se recunoaşte dreptul de a se adresa cu plângere instanţei de judecată, contestând legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Mai arată că principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală îşi găseşte aplicare numai atunci când obiectul judecăţii îl formează raportul penal de conflict. Având în vedere că obiectul judecăţii în cazul plângerii formulate potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală îl constituie legalitatea şi temeinicia actului procurorului de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, acestei proceduri nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul căruia "Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară". În ceea ce priveşte dreptul la apărare, acesta presupune, în sensul său larg, posibilitatea părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condiţiile legii. Dreptul la apărare, pe de o parte, nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege şi, pe de altă parte, nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicţie fără să ţină seama de natura şi obiectul cauzelor, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la caracterul echitabil al procedurii de judecată, acesta este asigurat atunci când părţile se bucură de un tratament egal din partea legiuitorului din perspectiva mijloacelor procedurale puse la dispoziţie pentru realizarea pretenţiilor sau, după caz, pentru exercitarea apărărilor lor. Întrucât dreptul la exercitarea căilor de atac se naşte în momentul pronunţării hotărârii supuse acestora, eliminarea unei căi de atac printr-o lege nouă ar aduce atingere caracterului echitabil al procesului dacă ar opera şi în cazul hotărârilor pronunţate anterior intrării sale în vigoare. Or, norma juridică a art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, deşi este de imediată aplicare, nu vizează procesele în care s-a pronunţat deja o hotărâre de primă instanţă. Pe de altă parte, ea urmăreşte un scop legitim, şi anume evitarea aglomerării excesive a instanţelor şi asigurarea celerităţii procedurii de judecată.