Decizia CCR nr. 456/2012Paragraful 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.05.2012 · dosar 559/45/2010
Paragraful 35
Totodată, prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, Curtea a mai arătat că cele statuate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunţată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! împotriva Olandei (paragraful 28), instanţa de la Strasbourg a precizat că accesul la informaţiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din care rezultă că îngrădirile libertăţii de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică. Or, cu acel prilej, Curtea a observat că îngrădirile aduse accesului la informaţii sunt prevăzute de lege - Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim - protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor -, şi sunt necesare într-o societate democratică.
Sursa oficială ↗