Decizia CCR nr. 452/2012Paragraful 24

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat, prin prisma unor critici identice, asupra constituţionalităţii prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepţii. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.083 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 29 august 2011, reiterând considerentele Deciziei nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Curtea a observat că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedural civile, dând expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituţional al protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de "a face" trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia. Curtea a constatat că textele de lege ce formează obiect al excepţiei nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional. Aceasta, deoarece autorităţile publice pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligaţia de serviciu de a depune toate diligenţele posibile pentru apărarea intereselor instituţiei, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiţie. Aşadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea plenară de a-şi exercită toate prerogativele dreptului la apărare, în plus, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează, şi conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătoreşti.