Decizia CCR nr. 55/2026Punctul 25

25. Curtea observă, de asemenea, că în motivarea excepției de neconstituționalitate autorul a invocat Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, făcând referire la considerentele de admitere cuprinse în decizie. Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea se pronunțase cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, și Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010. În considerentele Deciziei nr. 667 din 30 aprilie 2009, precitată, Curtea a reținut: „constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare [n.n. prin publicitate/afișare, conform dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală] a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești, însă deja acest aspect ține de aplicarea și interpretarea legii. Numai instanța de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuată în condițiile Codului de procedură fiscală.“ Prin urmare, inclusiv în analiza respectivelor dispoziții de procedură fiscală, instanța de contencios constituțional a considerat că este atributul instanțelor judecătorești să verifice și să sancționeze modalitatea de realizare a actelor de procedură de către autoritățile fiscale. ...