Decizia CCR nr. 356/2012Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.04.2012 · dosar 4.964/2/2010
Paragraful 28
Totodată, Curtea reţine că cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei face comparaţie, respectiv cetăţenii români şi foştii cetăţeni români care solicită redobândirea cetăţeniei române, nu se află în aceeaşi situaţie care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăşi natura sa, aplicabilă exclusiv cetăţenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, acordarea ori redobândirea cetăţeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetăţeni români. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, au în vedere numai cetăţenii români, iar nu şi străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).
Sursa oficială ↗