Decizia CCR nr. 364/2012Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.04.2012 · dosar 5.241/231/2010
Paragraful 19
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, acestea fiind examinate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, Curtea a reţinut că textul de lege criticat, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere.
Sursa oficială ↗