Sari la conținut

Decizia CCR nr. 329/2012Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.04.2012
Dosarul
21.669/280/2010

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 751 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.132 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008. În cadrul acestei jurisprudenţe, Curtea a mai reţinut că în procedura plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu se judecă însăşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe scrise înfăţişate instanţei de părţile în proces. Nicio dispoziţie legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului superior ierarhic să dispună, în condiţiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie