Decizia CCR nr. 339/2012Paragraful 18

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 281 din Codul penal prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale prin numeroase decizii, cum sunt Decizia nr. 1.588 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, Decizia nr. 1.293 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 382 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 12 mai 2010, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiată excepţia invocată şi a reţinut că atât în Codul penal anterior, cât şi în diferite legi speciale au fost prevăzute dispoziţii incriminatoare pentru nerespectarea normelor privitoare la exercitarea meseriilor sau a altor ocupaţii. În vederea sistematizării legislaţiei s-a creat o singură incriminare-cadru la care să se poată face trimitere prin legi speciale, legi care au fost adoptate atât înainte de anul 1989, cât şi ulterior. În prezent sunt în vigoare mai multe astfel de legi speciale care reglementează desfăşurarea unor profesii, meserii sau a altor activităţi şi prevăd că exercitarea nelegală a acestora constituie infracţiune, potrivit art. 281 din Codul penal. Incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinată, astfel cum s-a mai arătat, de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului. De altfel, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Asigurarea unei asistenţe juridice calificate este un deziderat al legii speciale, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Profesia de avocat, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că niciuna dintre prevederile constituţionale şi convenţionale invocate nu este nesocotită prin dispoziţiile de lege criticate.