Decizia CCR nr. 333/2012Paragraful 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.04.2012 · dosar 4.621/1.371/2010
Paragraful 25
În ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, prin aceeaşi decizie, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a stabilit că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 90 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.
Sursa oficială ↗