Decizia CCR nr. 298/2012Paragraful 33

I. Asupra criticii de neconstituţionalitate a art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 121 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej Curtea a reţinut, în esenţă, că regulile de procedură instituite prin textul de lege criticat se justifică prin intenţia legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiţie, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ţinându-se seama şi de interesele legitime ale celorlalte părţi, nu numai de cele ale părţii care a formulat cererea de recuzare. Curtea a mai reţinut că relaţiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiaşi instanţe sau chiar din cadrul aceleiaşi secţii nu justifică suspiciunea privind imparţialitatea judecătorilor care urmează să soluţioneze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător şi, cu atât mai puţin, nerespectarea regulilor şi garanţiilor procedurale care asigură desfăşurarea unui proces echitabil. De asemenea, Curtea a mai reţinut în jurisprudenţa sa că cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, iar încheierea prin care aceasta s-a respins se poate ataca odată cu fondul, instanţa superioară urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. În acest sens este şi Decizia nr. 382 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 12 iunie 2006.