Decizia CCR nr. 297/2012Paragraful 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2012 · dosar 48.175/3/2010
Paragraful 37
Pornind de la acest ultim aspect, Curtea constată că, de principiu, considerentele care au fundamentat Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 se aplică, în mod corespunzător, şi consilierilor de conturi. Prin această decizie Curtea a stabilit că statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Curtea a constatat, printre altele că, dispoziţiile cap. II din Legea nr. 303/2004 stabilesc o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători, cum ar fi: interzicerea desfăşurării de activităţi comerciale, de activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, interzicerea dobândirii calităţii de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome, a calităţii de membru al unui grup de interes economic; nu pot face parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic; sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice; nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul; nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat etc.
Sursa oficială ↗