Decizia CCR nr. 257/2012Paragraful 14
Paragraful 14
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu permit plata premiului anual pe anul 2010, drept cu caracter salarial apreciat ca fiind câştigat pe perioada de timp în care norma juridică în baza căruia a fost recunoscut era în vigoare şi activă. Se arată că o normă juridică nu poate fi decât retroactivă atunci când neagă acordarea unui drept salarial legal pentru activitatea deja desfăşurată. Astfel, legiuitorul a adus modificări unei situaţii juridice definitiv stabilite sub aspectul executării unei obligaţii aferente unui raport de muncă încheiat. Or, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, aceasta trebuind să respecte suveranitatea legii anterioare.
Sursa oficială ↗