Sari la conținut

Decizia CCR nr. 21/2026Punctul 30

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.01.2026
Dosarul
3.740/30/2020

30. Ca atare, Curtea apreciază că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție clarifică faptul că, odată ce instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii și cauza a fost soluționată potrivit acestei proceduri, nu mai este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua și lit. c) din Codul de procedură penală. Această interpretare se datorează faptului că însăși admiterea cererii presupune recunoașterea integrală a faptelor și existența unor probe suficiente pentru stabilirea vinovăției, ceea ce exclude posibilitatea achitării pentru lipsă de vinovăție sau pentru absența probelor privind săvârșirea infracțiunii. Astfel, sfera de aplicare a acestor motive de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua și lit. c) din Codul de procedură penală este incompatibilă cu procedura recunoașterii învinuirii, fiind permisă doar în situații excepționale, determinate de alte cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie