Decizia CCR nr. 21/2026Punctul 24

24. Curtea constată că, în ceea ce privește Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța supremă a statuat că, dacă cererea de judecare în procedura recunoașterii învinuirii este încuviințată, considerându-se astfel că sunt îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 349 alin. (2) și de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, inclusiv recunoașterea integrală și necondiționată a faptelor (atât sub aspectul elementelor de natură obiectivă, cât și sub aspectul celor de factură subiectivă) și caracterul îndestulător al probelor administrate în cursul urmăririi penale pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța, la finalul cercetării judecătorești realizate potrivit art. 377 alin. (1) -(4) din același cod, nu va putea pronunța o hotărâre de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv în cazul în care nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea, din moment ce inculpatul a acceptat fără rezerve comiterea actelor de conduită ce i-au fost imputate, iar organul judiciar, dispunând parcurgerea judecății prescurtate, a apreciat, implicit, că există probe suficiente că persoana care a recunoscut în totalitate faptele este autorul acestora. ...