Decizia CCR nr. 21/2026Punctul 37
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 15.01.2026
- Dosarul
- 3.740/30/2020
37. În cauza de față, instanța judecătorească nu a ridicat o problemă în ceea ce privește forma de vinovăție cu care fapta a fost săvârșită de către inculpați. Dacă instanța aprecia că există dubii/îndoieli în ceea ce privește acest aspect, avea obligația legală de a respinge cererea de judecată în procedura abreviată și de a aplica dispozițiile privind procedura de drept comun sau, după caz, de a repune cauza pe rol și de a efectua cercetarea judecătorească, în condițiile art. 395 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situația în care, anterior, încuviințase solicitarea de aplicare a prevederilor art. 374 alin. (4) din același cod, urmând ca, în final, raportat la probele administrate cu respectarea principiilor contradictorialității și oralității, să dispună fie achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală, fie una dintre celelalte soluții reglementate de art. 396 din același act normativ, iar, în caz de condamnare, aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de alin. (10) al textului de lege menționat, dacă situația de fapt reținută este aceeași cu cea recunoscută de către inculpat/inculpați. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.