Decizia ÎCCJ nr. 59/2021 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
27. La nivelul Curții de Apel București, punctul de vedere exprimat de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost în sensul că încadrarea asistenților medicali care au dobândit gradul principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist sau de moașă, în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, în condițiile art. 207 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006, intervine de drept, cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget conform art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, în același sens pronunțându-se și Tribunalul Ialomița.
Opinia judecătorilor ce soluționează litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Ilfov este în sensul că încadrarea asistenților medicali care au dobândit gradul principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist sau de moașă, în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, în condițiile art. 207 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006, nu este condiționată de îndeplinirea unor condiții legate de încadrarea în cheltuielile de personal, aprobate în buget, conform art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât dispozițiile art. 207 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006 nu instituie astfel de condiții. ...
28. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă, instanță arondată Curții de Apel Cluj, a apreciat că încadrarea este imperativă și se face în temeiul art. 207 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, având în vedere scopul pentru care a fost modificat acest articol prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2017, acela al „armonizării legislației naționale cu reglementările legislației europene, prin transpunerea Directivei 2013/55/UE de modificare a Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 prin recunoașterea calificărilor profesionale“.
Se apreciază că nu este vorba de o promovare în sensul art. 31 alin. (2) teza a II-a din Legea-cadru nr. 153/2017, ci de încadrarea prevăzută de art. 31 alin. (1) teza I din același act normativ, chiar dacă prin aceasta se impune a fi transformat postul corespunzător încadrării dispuse și se modifică și drepturile salariale.
Cum încadrarea în buget este prevăzută de art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 doar în cazul promovărilor organizate de angajator, în speță nu este incidentă această normă legală. ...
29. Prin decizia înaintată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă s-a reținut că nu este vorba despre o promovare în grad sau treaptă profesională, ci este vorba despre o trecere pe o funcție corespunzătoare studiilor superioare; în raport cu dispozițiile legale incidente, care sunt clare și imperative, prevederi care nu cuprind alte condiții, refuzul intimatului unitate spitalicească de a proceda la încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării, este nejustificat. ...
30. Tribunalul Galați - Secția I civilă, instanță arondată Curții de Apel Galați, prin Sentința nr. 708/2021 din 27 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.083/121/2019, a reținut că propunerea de promovare într-o funcție cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învățământ superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituția publică ca fiind utilă pentru desfășurarea activității, justificată de necesitatea modificării fișei de post, se face de către șeful ierarhic superior la cererea salariatului, însoțită de copia legalizată a diplomei de licență, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverința care să ateste absolvirea studiilor, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată, și este aprobată de către conducătorul autorității ori instituției publice, iar promovarea într-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care conducătorul autorității sau instituției publice decide ca atribuțiile din fișa postului să fie modificate în mod corespunzător. ...
31. Opinia exprimată de judecătorii Secției de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel Iași este în sensul că încadrarea asistenților medicali care au dobândit gradul principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist sau de moașă, în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, în condițiile art. 207 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006, este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru promovarea în funcție, respectiv încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în buget, conform art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, și transformarea postului avut într-un post corespunzător studiilor superioare absolvite, în condițiile art. 10 din anexa nr. II cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 41 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, înaintându-se hotărâri judecătorești.
Pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă - litigii de muncă și asigurări sociale a fost identificată o singură cauză cu obiect similar, în care s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să încadreze reclamanta pe postul de asistent medical generalist cu studii superioare, cu menținerea gradului și funcției de asistent șef clinică chirurgie, cu operarea în contractul individual de muncă a acestei încadrări, începând cu 10 ianuarie 2018, și să achite reclamantei diferențele salariale aferente încadrării pe post cu studii superioare, începând cu 10 ianuarie 2018 și până la 21 mai 2018.
La nivelul Tribunalului Vaslui s-a identificat practică judiciară în sensul că încadrarea asistenților medicali care au dobândit gradul principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist sau de moașă, în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, în condițiile art. 207 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006, intervine de drept și nu este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru promovarea în funcție, respectiv încadrarea în cheltuielile de personal, aprobate prin buget, conform art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, și transformarea postului avut într-un post corespunzător studiilor superioare absolvite, în condițiile art. 10 din anexa nr. II cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 41 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, însă prin Decizia civilă nr. 292 din 2 mai 2018 a Curții de Apel Iași, soluția Tribunalului Vaslui a fost schimbată în tot. ...
32. Ministerul Public a comunicat că, prin Adresa nr. 998/C/2.857/III-5/2021 din 12 iulie 2021, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. ...
33. La nivelul curților de apel Bacău, Brașov, Constanța, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara nu a fost identificată practică judiciară în care să se fi analizat această chestiune de drept. ... ...
Sursa oficială ↗