Decizia ÎCCJ nr. 16/2021 (RIL)Punctul VII

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 13.09.2021 · dosar 1.325/1/2021
Punctul VII
VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 27. Procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii. ... 28. În acest sens a arătat că sporul pentru contribuția la Fondul de pensie suplimentară și sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar“ se includ în baza de calcul al pensiei brute, anterior impozitării, neavând calitatea de sporuri de sine stătătoare. ... 29. Primul spor se încadrează în componenta contributivă a pensiei de serviciu cuvenite militarilor, în timp ce al doilea spor se încadrează în componenta necontributivă a pensiei; sumele cuvenite în temeiul lor intră însă în baza de calcul al pensiei de serviciu. ... 30. Dat fiind caracterul contributiv al sporului pentru contribuția la Fondul de pensie suplimentară, nu poate fi acceptată opinia conform căreia acest spor nu este un element component al soldelor lunare brute. ... 31. Prin urmare, fiind expresia părții contributive din solda/salariul brut lunar și neavând o existență de sine stătătoare, sporul prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015 se include în baza de calcul al pensiei și este supus plafonărilor, conform art. 29, 30 și 60 din aceeași lege. ... 32. A mai arătat că sporul pentru semnul onorific „Meritul Militar“ se integrează în partea necontributivă a pensiilor militare de stat și nu reprezintă un drept câștigat. Având în vedere că acest spor intră în baza de calcul al pensiei, cuantumul său este supus plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015. ... 33. De asemenea, a menționat că instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant că plafonarea cuantumului pensiei de serviciu și interdicția ca pensia netă să fie mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete se înscriu în prerogativele legiuitorului și nu au caracter discriminatoriu. ... ...
Sursa oficială ↗