Decizia ÎCCJ nr. 14/2021 (RIL)Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
39. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind în litera și în spiritul legii cea dintâi orientare jurisprudențială. ...
40. În argumentarea punctului său de vedere a arătat că art. 31 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 prevedea că în cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură, ceea ce echivala cu o suspendare a judecății. ...
41. În schimb, Codul de procedură civilă în vigoare stabilește un regim juridic diferențiat în privința efectului inițial al declarației de abținere, respectiv al cererii de recuzare cu privire la starea cauzei până la soluționarea acestora. ...
42. Astfel, în timp ce până la soluționarea declarației de abținere operează suspendarea de drept a cauzei, în cazul cererii de recuzare, până la soluționarea acesteia, judecata continuă, nefiind suspendată, ci operează numai o amânare a pronunțării soluției finale, în ipoteza în care judecătorul a fost recuzat la ultimul termen de judecată. ...
43. În situația în care cererea de recuzare a fost admisă, judecătorul recuzat se va retrage de la soluționarea cauzei, fiind înlocuit cu un alt judecător. ...
44. Noul judecător va fi cel care va repune cauza pe rol, din moment ce prin admiterea cererii de recuzare primul judecător nu mai poate dispune vreo măsură în cauză. ...
45. În cazul în care cererea de recuzare este respinsă, judecătorul care a fost recuzat se va putea pronunța în cauză. ...
46. Dacă dispozițiile legale supuse examinării ar fi interpretate în sensul că formularea cererii de recuzare conduce la suspendarea judecății, ar rezulta că nu ar fi aplicabilă nicio diferență de regim juridic între abținere și recuzare, ceea ce ar echivala cu nesocotirea normei de tehnică legislativă constând în evitarea paralelismelor, prevăzută de art. 16 alin. (1) prima teză din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000). ...
47. Or, este evident că legiuitorul a dorit să instituie o diferență de regim juridic. Astfel, în cazul formulării unei cereri de recuzare, actele procesuale pot fi făcute în continuare, cu excepția pronunțării hotărârii; dacă însă judecătorul formulează declarație de abținere, atunci nu va putea fi îndeplinit niciun act de procedură în cauză, cursul judecății fiind suspendat de drept, până la soluționarea abținerii. ...
48. Prin urmare, s-a apreciat că formularea unei cereri de recuzare nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecății, ci doar pronunțarea hotărârii, până la soluționarea cererii de recuzare. ... ...
Sursa oficială ↗