Decizia CCR nr. 740/2025Punctul 88
Punctul 88
88. În opinia Guvernului, sesizarea de neconstituționalitate respectă condițiile de admisibilitate cu privire la titularul dreptului de sesizare și termenul în interiorul căruia poate fi exercitat controlul a priori, prezenta obiecție fiind formulată în interiorul termenului de promulgare de 10 zile pe care Președintele României îl are la dispoziție, conform art. 77 alin. (3) din Constituție. Sub acest aspect, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, ipoteza a doua. Referitor la condiția de admisibilitate privind obiectul sesizării, Guvernul face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 334 din 10 mai 2018, paragrafele 32-34, și la Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragrafele 106 și 107, și reține că, în prezenta cauză, aspectele semnalate prin sesizarea de neconstituționalitate sunt pentru prima dată invocate de Președintele României, acestea nu au făcut obiectul cererii de reexaminare și nu se contestă diferența specifică dintre varianta redacțională a legii reexaminate și cea inițială a legii. Prin urmare, prin prisma obiectului controlului de constituționalitate, Guvernul arată că revine exclusiv Curții Constituționale sarcina să aprecieze asupra caracterului admisibil al sesizării de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗