Decizia CCR nr. 703/2025Punctul 22
Punctul 22
22. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 291 din 28 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 5 septembrie 2024, paragraful 13, instituirea indicelui de corecție reprezintă prin excelență o măsură cu caracter social, luată de stat pentru atenuarea unei situații obiective, impusă de modificările de esență aduse sistemului de asigurări sociale de stat prin adoptarea Legii nr. 263/2010. Statul trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește conținutul politicilor sale cu un pronunțat caracter social, așa cum este și măsura acordării indicelui de corecție celor pensionați după adoptarea Legii nr. 263/2010. Legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce privește adoptarea măsurilor de politică social-economică sau/și de protecție socială, care este, în principiu, mai largă decât în alte sfere ale controlului de constituționalitate. O eventuală cenzură din partea Curții Constituționale a soluției privind cuantumul concret al indicelui de corecție care ar trebui acordat la data ieșirii la pensie după data de 1 ianuarie 2011 ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 61 alin. (1) și ale art. 142 din Constituție, care delimitează rolurile Parlamentului și ale Curții Constituționale în cadrul constituțional din România. ...
Sursa oficială ↗