Legea cadastrului (7/1996)Articolul 50 — ---------------
Titlul II > Capitolul II > Articolul 50
(1) Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii. ...
(2) Persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează prin încheiere de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. ...
---------------
Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 2 iulie 2010.
(2^1) Împotriva încheierii registratorului-şef emise potrivit alin. (2) se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare şi plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial şi se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, însoţită de dosarul încheierii şi copia cărţii funciare.
---------------
Alin. (2^1) al art. 50 a fost introdus de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 2 iulie 2010.
(2^2) Plângerea împotriva încheierii se poate depune şi direct la judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, situaţie în care instanţa va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii şi copia cărţii funciare, precum şi notarea plângerii în cartea funciară.
---------------
Alin. (2^2) al art. 50 a fost introdus de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 2 iulie 2010.
(3) Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu apel. ...
(4) Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului. ...
(5) Înscrierea făcută în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti îşi produce efectele de la înregistrarea cererii de înscriere la biroul teritorial. ...
(6) În cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, notările făcute se radiază din oficiu. ...
-------------
Sursa oficială ↗