Directiva (UE) 2017/1132 (dreptul societăților)Articolul 23 — Dezvoltarea și exploatarea platformei

Articolul 23
(1) Comisia decide să dezvolte și/sau să exploateze platforma fie prin propriile mijloace, fie prin intermediul unui terț. În cazul în care Comisia decide să dezvolte și/sau să exploateze platforma prin intermediul unui terț, alegerea terțului și executarea, de către Comisie, a acordului încheiat cu terțul respectiv se face în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012. (2) În cazul în care Comisia decide să dezvolte platforma prin intermediul unui terț, aceasta stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, specificațiile tehnice pentru procedura de achiziții publice și durata acordului care urmează să fie încheiat cu terțul respectiv. (3) În cazul în care Comisia decide să gestioneze platforma prin intermediul unui terț, aceasta adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare, norme detaliate privind gestionarea operațională a platformei. Gestionarea operațională a platformei include, în special: — supravegherea funcționării platformei; — securitatea și protecția datelor distribuite și comunicate prin utilizarea platformei; — coordonarea relațiilor dintre registrele statelor membre și terț. Supravegherea funcționării platformei se efectuează de către Comisie. (4) Actele de punere în aplicare menționate la alineatele (2) și (3) se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 164 alineatul (2).
Sursa oficială ↗