Directiva (UE) 2017/1132 (dreptul societăților)Articolul 91 — Proiectul de fuziune
Articolul 91
(1) Organele administrative sau de conducere ale societăților comerciale care fuzionează întocmesc în scris un proiect de fuziune.
(2) Proiectul de fuziune menționează cel puțin următoarele:
(a) forma juridică, denumirea și sediul social al societăților comerciale care fuzionează;
(b) rata de schimb a acțiunilor și valoarea eventualelor plăți în numerar;
(c) condițiile de alocare a acțiunilor la societatea comercială absorbantă;
(d) data de la care deținerea acestor acțiuni conferă acționarilor dreptul de a participa la beneficii, precum și orice condiții speciale care afectează acest drept;
(e) data de la care tranzacțiile societății comerciale absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând societății comerciale absorbante;
(f) drepturile acordate de societatea comercială absorbantă deținătorilor de acțiuni care conferă drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decât acțiuni, sau măsurile propuse în privința acestora;
(g) orice avantaj special acordat experților menționați la articolul 96 alineatul (1) și membrilor organelor administrative, de conducere, de supraveghere și control ale societăților comerciale care fuzionează.
Sursa oficială ↗