Sari la conținut

Decizia CCR nr. 656/2025Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.11.2025
Dosarul
35.105/212/2017

19. Așa fiind, Curtea reține că tehnica de reglementare utilizată în cazul prevederilor legale criticate este în conformitate cu principiul legalității și cu regulile instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, potrivit căruia „actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea“. Astfel, norma contravențională cuprinde, în mod clar și neechivoc, în cuprinsul său, descrierea faptelor ce constituie contravenție [și anume, desfășurarea oricărui exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000], precum și sancțiunea aferentă (respectiv suspendarea activității comerciale până la data autorizării și aplicarea unei amenzi în cuantumurile prevăzute de lege). Prin urmare, art. 73 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 conține și cerințele prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, fiind redactat cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului normelor să își controleze conduita și să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care ar putea rezulta din săvârșirea unei anumite fapte. Altfel spus, ordonanța definește în mod clar contravenția în discuție și sancțiunea aplicabilă, așa încât destinatarul său să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa contravențională. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie