Decizia CCR nr. 656/2025Punctul 14
Punctul 14
14. Astfel, Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, la capitolul II: Cerințe și criterii necesare desfășurării activității comerciale, precizează, în art. 5 alin. (1) , că orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii, iar la capitolul VII: Sancțiuni sunt stabilite faptele care constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni. Printre aceste contravenții se regăsește și cea cuprinsă la art. 73 pct. 1, criticat în cauză, în virtutea căruia desfășurarea oricărui exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 constituie contravenție, care se sancționează cu suspendarea activității comerciale până la data autorizării și cu amendă în cuantumurile prevăzute de lege. ...
Sursa oficială ↗