Decizia CCR nr. 659/2025Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.11.2025 · dosar 3.917/62/2010
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate încalcă dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, întrucât stipulează că cererea prevăzută la art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 (cererea creditorilor care au votat împotriva luării unei hotărâri a adunării creditorilor, precum cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor, fără a se face vreo distincție între cei care au participat la respectiva adunare a creditorilor și cei care nu au participat. Or, principiul accesului liber la justiție, potrivit Legii fundamentale, jurisprudenței instanței de contencios constituțional și celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, între altele, implică adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, fiind necesar ca legea să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, aceasta trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În cazul dispozițiilor criticate, legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera măsuri care să permită accesul la justiție în ceea ce privește contestarea hotărârii adunării creditorilor, stabilind posibilitatea desființării de către judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor, fără însă a preciza, în mod concret, o dată obiectivă, nesusceptibilă de arbitrar, care este data ținerii adunării, dată de la care curge termenul de 5 zile pentru depunerea contestației, aspect valabil și pentru creditorii ce votează prin corespondență, pentru care nu se asigură o informare efectivă în condițiile în care hotărârea nu se publică, ci se înregistrează la instanță. În contextul criticilor de neconstituționalitate, se menționează jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007 și Decizia nr. 308 din 12 mai 2016) și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66), în materia principiilor invocate în susținerea acestora. ...
Sursa oficială ↗