Decizia CCR nr. 676/2025Punctul 165

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.11.2025 · dosar 4.411A/2025
Punctul 165
165. Cu privire la principiul neretroactivității legii, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004). În cauză, nici măcar nu există o lege veche pe care legea nouă să o modifice, de vreme ce preconizata Lege privind plata pensiilor private, supusă în cauza de față controlului de constituționalitate, reglementează ab novo o zonă în care nu a existat o formă de legiferare, scopul însuși al legii în discuție fiind acela declarat în chiar denumirea sa. Așadar, prevederile legale criticate reglementează în domeniul lor propriu de aplicare, exclusiv pentru viitor, începând cu momentul de la care au intrat în vigoare, nicidecum pentru trecut. Stabilirea unei modalități reglementate de plată a pensiilor private nu poate fi interpretată ca o retroactivitate a legii analizate, pe considerentul că legea veche prevedea condiții mai favorabile - de vreme ce o astfel de reglementare nici nu exista -, ci are semnificația acțiunii legii noi în câmpul și timpul său propriu de aplicare. De altfel, în virtutea principiului tempus regit actum, un drept sau beneficiu se exercită în conformitate cu condițiile reglementate de legea în vigoare la momentul exercitării sau solicitării acelui drept/beneficiu, și nu în raport cu reglementări legale anterioare. Cu alte cuvinte, legea contestată nu afectează validitatea contractelor anterioare, ci reglementează o etapă ulterioară, și anume plata pensiei. ...
Sursa oficială ↗