Decizia CCR nr. 676/2025Punctul 13
Punctul 13
13. În argumentarea votului nostru contrar opiniei majoritare prin care Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate și, în consecință, a eliminat soluția legislativă configurată de legiuitor potrivit căreia bolnavii cu afecțiuni oncologice ar fi putut să obțină o plată unică și integrală a sumelor acumulate în activele lor personale deschise la fondurile de pensii private/facultative, menționăm și cele statuate de însăși Curtea Constituțională printr-o decizie anterioară, respectiv Decizia nr. 187 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2023, prin care, la paragraful 67 a reținut că „legiuitorul este cel care își asumă politica de asigurări sociale și pensii, instanța de control constituțional nu are nici rolul și nici competența de a stabili ea însăși elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigențelor constituționale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, iar nu oportunitatea unei măsuri de politică în materia pensiilor (...). Or, soluțiile legislative criticate constituie o opțiune a legiuitorului, expresie a politicii de asigurări sociale și pensii, fără a afecta vreo prevedere constituțională sau vreun principiu constituțional. În plus, Curtea observă că susținerile autorilor obiecției de neconstituționalitate reprezintă, în mare măsură, critici referitoare la oportunitatea adoptării ordonanței de urgență criticată. Din această perspectivă, Curtea reamintește că instanța de control constituțional nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituție, asupra conținutului reglementărilor legale și oportunității adoptării acestora [în acest sens, Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, punctul 3 lit. c) ].“ ...
Sursa oficială ↗