Decizia CCR nr. 626/2025Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.11.2025 · dosar 11.328/3/2015
Punctul 23
23. În ceea ce privește termenul de prescripție de 18 luni prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 506 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 29 iunie 2011, că atunci când cauza de anulare a unui act juridic este violența, prescripția are un singur moment de la care începe să curgă, și anume data încetării violenței. Atunci când anulabilitatea se datorează altei cauze, inclusiv vicleniei ori erorii, regula specială privind începutul prescripției cuprinde două momente, alternative, și anume: momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare și momentul obiectiv, al expirării celor 18 luni de la încheierea actului juridic. Or, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene. ...
Sursa oficială ↗