Decizia CCR nr. 635/2025Punctul 3
Punctul 3
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autoarea excepției a depus un memoriu prin care a adresat Curții Constituționale mai multe solicitări, între care recuzarea unui membru al Curții Constituționale, domnul judecător Gheorghe Stan, precum și clarificarea statutului domnului Lucian Netejoru, fost inspector-șef al Inspecției Judiciare, față de Marea Lojă Națională a României. Totodată, autoarea a adresat Curții Constituționale și o cerere de solicitare a unui aviz consultativ al Curții Europene a Drepturilor Omului, în baza Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la compatibilitatea cu exigențele de imparțialitate și transparență impuse de art. 6 din această Convenție a participării unui magistrat, fost adjunct al Inspecției Judiciare, aflat într-o relație de subordonare instituțională cu persoana vizată, într-o cauză privind incompatibilitatea acesteia generată de apartenența la o anumită organizație (atât Inspecția Judiciară, cât și fostul șef al Inspecției Judiciare având calitatea de părți în cauză); compatibilitatea cu exigențele de imparțialitate și transparență a aderării la diverse tipuri de organizații de către conducerea Inspecției Judiciare și a semnării unor protocoale de colaborare între Inspecția Judiciară și Serviciul Român de Informații. ...
Sursa oficială ↗