Decizia ÎCCJ nr. 11/2021 (HP)Punctul XIV

XIV. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizei admisibilității sesizării, se impune verificarea a patru condiții, și anume: 1. să existe o cauză în curs de judecată; ... 2. cauza să se afle pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului; ... 3. chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluționării pe fond a cauzei respective; ... 4. asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... În raport cu condițiile enunțate anterior, se apreciază că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, analizată atât din perspectiva tehnicii legislative, a evoluției legislative, cât și prin raportare la jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, din perspectiva tehnicii legislative, în cuprinsul Codului penal, legiuitorul utilizează sintagma „cu aceeași pedeapsă“, făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent. Spre exemplu, în cazul infracțiunii de șantaj prevăzute de art. 207 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1) .“ În cazul infracțiunii de viol prevăzute de art. 218 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1) .“ În cazul infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzute de art. 239 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.“ În cazul infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor prevăzute de art. 379 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.“ Sintagma „cu aceeași pedeapsă“ se regăsește și în cazul altor infracțiuni, respectiv: art. 234 alin. (3) din Codul penal (tâlhăria calificată), art. 243 alin. (2) din Codul penal (însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor), art. 250 alin. (2) din Codul penal (efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos), art. 258 alin. (2) din Codul penal (uzurparea de calități oficiale), art. 251 alin. (2) din Codul penal (acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos), art. 275 alin. (2) din Codul penal (sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri), art. 280 alin. (2) din Codul penal (cercetarea abuzivă), art. 284 alin. (2) din Codul penal (asistența și reprezentarea neloială), art. 297 alin. (2) din Codul penal (abuzul în serviciu), art. 305 alin. (2) din Codul penal (neglijența în păstrarea informațiilor), art. 307 alin. (2) din Codul penal (deturnarea de fonduri), art. 310 alin. (2) din Codul penal (falsificarea de monede), art. 315 alin. (2) din Codul penal (emiterea frauduloasă de monedă), art. 324 alin. (2) din Codul penal (falsificarea unei înregistrări tehnice), art. 331 alin. (2) din Codul penal (părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe), art. 332 alin. (2) din Codul penal (distrugerea sau semnalizarea falsă), art. 336 alin. (2) din Codul penal (conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe), art. 338 alin. (2) din Codul penal (părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia), art. 339 alin. (3) din Codul penal (împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice), art. 350 alin. (2) din Codul penal (nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă), art. 361 alin. (2) din Codul penal (interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice), art. 378 alin. (2) din Codul penal (abandonul de familie), art. 379 alin. (2) din Codul penal (nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului), art. 381 alin. (3) din Codul penal (împiedicarea exercitării libertății religioase), art. 387 alin. (2) din Codul penal (frauda la vot), art. 391 alin. (2) și (4) din Codul penal (falsificarea documentelor și evidențelor electorale), art. 405 alin. (2) din Codul penal (propaganda pentru război), art. 420 alin. (2) din Codul penal (lovirea superiorului sau a inferiorului), art. 435 alin. (2) din Codul penal (neprezentarea la încorporare sau concentrare), art. 436 alin. (2) din Codul penal (jefuirea celor căzuți pe câmpul de luptă), art. 439 alin. (2) din Codul penal (infracțiuni contra umanității) și art. 440 alin. (2) din Codul penal (infracțiuni de război contra persoanelor). Se observă, astfel, că legiuitorul a utilizat sintagma „cu aceeași pedeapsă“ în mod constant, atunci când a făcut trimitere la pedeapsa prevăzută de lege în alineatul precedent. Din perspectiva evoluției legislative, dispozițiile art. 335 alin. (3) din Codul penal preiau, în linii generale, dispozițiile art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În fine, din perspectiva jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală se reține, în esență, că sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, evazive și care ar putea da naștere mai multor soluții. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială.^1 ^1 Decizia nr. 15 din 24 septembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 14 noiembrie 2019. ...