Decizia CCR nr. 603/2025Punctul 19

19. Distinct față de considerentele jurisprudențiale invocate în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor a unei ipoteze a normei procesual penale criticate, relativ determinate, prin lăsarea la aprecierea organului judiciar a condițiilor și împrejurărilor de aplicare a normei nu contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, câtă vreme starea de fapt, potrivit căreia „suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea“, nu permite o enumerare exhaustivă a unor criterii/situații în baza cărora organul judiciar să aprecieze și să dispună asistența juridică obligatorie. De altfel, nu se poate reține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a organului judiciar stabilirea, în concret, a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele de natură să îl împiedice pe suspect sau inculpat să își facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Totodată, Curtea reține că modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de competența instanțelor judecătorești. ...