Decizia CCR nr. 219/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că lăsarea la aprecierea organului judiciar a capacității suspectului sau inculpatului de a-și face singur apărarea este o chestiune subiectivă, care poate duce la abuzuri, câtă vreme Codul de procedură penală nu prevede criterii obiective care să stea la baza unei astfel de aprecieri. Se susține că legiuitorul a prevăzut două situații ce pot fi determinate obiectiv, în care asigurarea asistenței juridice este obligatorie, respectiv cazurile în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar că, și în aceste ipoteze, asistența juridică este asigurată doar în etapa camerei preliminare, și în cea a judecății. Se susține că, măcar în situațiile anterior menționate, asistența juridică obligatorie ar trebui prevăzută și pentru faza urmăririi penale, întrucât aceasta este etapa procesuală în care suspectul sau inculpatul dă declarații și își formulează apărările. De altfel, se apreciază că dreptul analizat ar trebui asigurat tuturor inculpaților, independent de îndeplinirea unor condiții. Se arată că textul criticat încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât nulitatea absolută, pentru lipsa apărării, poate fi invocată, conform art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, doar atunci când asistența juridică este obligatorie, ceea ce înseamnă că imposibilitatea suspectului sau a inculpatului de a-și formula singur apărările în etapa urmăririi penale nu poate fi invocată potrivit prevederilor procesual penale anterior menționate. ...