Sari la conținut

Decizia CCR nr. 570/2025Punctul 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
06.11.2025
Dosarul
731/33/2019

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat, în jurisprudența sa, asupra unor critici similare, privitoare la problematica vechimii necesare pentru promovarea în funcțiile de judecător și procuror la instanțe, respectiv parchete superioare, de exemplu, prin Decizia nr. 618 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 20 iunie 2025, și Decizia nr. 88 din 27 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 4 august 2025, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În situațiile analizate de Curte prin deciziile menționate, autorii excepțiilor, în mod similar autorului prezentei excepții, erau nemulțumiți de modul în care s-a calculat vechimea în magistratură necesară înscrierii la concursul de promovare pe loc, organizat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018. Această lege a modificat condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească, introducând regula potrivit căreia la calcularea vechimii minime necesare pentru a participa la concursul de promovare nu se ia în considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție. Totodată, legea amintită a crescut și vechimea minimă necesară judecătorilor și procurorilor pentru a putea participa la concursul de promovare. Criticile de neconstituționalitate formulate vizau, în esență, faptul că, prin comparație cu precedentele concursuri, candidaților care s-au înscris la concursul de promovare pe loc organizat după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018 li s-a impus îndeplinirea unei condiții de vechime în magistratură mai exigente, prevederile ce formau obiect al excepției având, în opinia autorilor acesteia, caracter retroactiv și discriminatoriu, contrar dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie